x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Ministrul Costescu: Lotul timişean de autostradă este recepţionabil

Ministrul Costescu: Lotul timişean de autostradă este recepţionabil

10 Dec 2015   •   17:03
Ministrul Costescu: Lotul timişean de autostradă este recepţionabil
Sursa foto: Foto: pressalert.ro

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a verificat, joi, tronsonul 2 al autostrăzii Timişoara-Lugoj, el declarând că este 'recepţionabil', după ce a parcurs cu maşina întregul segment.

'Acest lot de autostradă, aşa cum arată acum, este recepţionabil. Nu eu decid cine recepţionează, există proceduri. În afară de lucrările care nu ţin de siguranţa circulaţiei, opriri pentru refugii, restul ar putea fi terminat odată cu marcajul. Marcajul ar avea 30 km desfăşurat, pentru că vorbim despre ambele sensuri. Sunt anumite condiţii tehnice pentru realizarea marcajelor, care depind de vreme, de umiditate foarte redusă şi de temperaturi de peste 4 grade Celsius. Prognozele meteo anunţă soare peste 7 -10 zile, după care putem să semnăm recepţia pentru zona de rulare, fără spaţiile organizate în lateralul autostrăzii', a declarat ministrul.

Data de 21 decembrie a fost avansată ca termen posibil de recepţie, cu toate că data finală trecută în contractul de execuţie este iulie 2016, însă lucrările sunt realizate în proporţie de peste 99%.

Tronsonul va face legătura între lotul I de autostradă, deja finalizat, şi primul lot al autostrăzii Lugoj - Deva.

Valoarea contractului acestui lot de autostradă, în lungime de 25,625 km, este de 423.256.307 lei fără TVA, din care 360.000.000 de lei provin din Fondul de Coeziune (85%), iar 63.500.000 de lei, de la Guvernul României (15%). Şantierul a fost deschis în anul 2011.

În altă ordine de idei, ministrul Transporturilor a mai declarat că reabilitarea Gării de Nord Timişoara este în vizorul ministerului, fiind prevăzută să înceapă în anul 2016.

'Lucrările la Gara de Nord Timişoara au avut ghinion, pentru că a dat constructorul faliment, reabilitarea acesteia intrând într-un program de urgenţă, alături de altele şase din ţară (...). În perioada în care au rămas fără constructor, am aprobat în lunile din urmă, din poziţia de director general al Căilor Ferate, lucrări diverse pentru Gara de Nord Timişoara, respectiv, schimbări de tâmplărie şi alte lucrări necesare. Evident, acolo trebuie făcut un contract mare de reabilitare, pentru că este o gară serioasă, într-un oraş serios şi trebuie să aibă nevoie de o gară nu renovată, ci reabilitată, modernă (...)', a spus ministrul Transporturilor.

×