x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un tânăr de 16 ani a murit în timp ce juca fotbal

Un tânăr de 16 ani a murit în timp ce juca fotbal

de Redacția Jurnalul    |    26 Feb 2024   •   14:15
Un tânăr de 16 ani a murit în timp ce juca fotbal
Sursa foto: Hepta

Un tânăr de 16 ani a murit, duminică, în localitatea Biled, județul Timiș, după ce ar fi leșinat în timp ce juca fotbal.

Polițiștii Secției 3 Rurale Sânandrei au fost sesizați, duminică, prin apel la 112, cu privire la faptul că în momentul în care se juca fotbal cu mai mulți tineri, un minor ar fi leșinat pe terenul de sport de pe strada Castanilor din localitatea Biled, și a rămas inconștient.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că este vorba de un minor în vârstă de 16 de ani, căruia echipajul medical prezent la fața locului îi efectua manevrele de resuscitare.

Minorul a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale, însă a decedat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

×
Subiecte în articol: mort lesinat sport