Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis ca municipiul Sibiu să intre în scenariul roșu începând de sâmbătă, pentru 14 zile, după ce rata de incidență a trecut de 3 cazuri la mia de locuitori, potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii.
„Astăzi, 12 martie a.c. a avut loc şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, în care au fost adoptate 3 proiecte de hotărâri după cum urmează: Hotărârea nr. 23/2021 privind aprobarea măsurilor care se aplică pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în Municipiul Sibiu. Deoarece se constată încadrarea la incidenţa cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile de peste 3/1000 de locuitori pentru UAT Municipiul Sibiu, pentru următoarele 14 zile începând cu 13.03.2021 ora 00:00, în Municipiul Sibiu se pun în aplicare măsurile prevăzute de H.G. 35/2021 cu aplicare în ziua de 13.03.2021, iar din 14.03.2021 se pun în aplicare măsurile prevăzute în H.G. 293/2021 aferente incidenţei cumulate pe ultimele 14 zile de peste 3/1000 de locuitori", se rată în comunicatul Prefecturii Sibiu.
Astfel, cinematografele, sălile de spectacol, concerte, sălile cu jocuri de noroc, restaurantele și cafenelele se închid pentru următoarele 14 zile.