x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Gălățean, mușcat de gât și ucis de un câine agresiv!

Gălățean, mușcat de gât și ucis de un câine agresiv!

de Redacția Jurnalul    |    17 Iul 2023   •   10:46
Gălățean, mușcat de gât și ucis de un câine agresiv!

Un bărbat a murit după ce a fost atacat de un câine agresiv. Incidentul s-a produs duminică seara într-un sat din județul Galați.

Poliția Galați a fost sesizată prin apel telefonic la 112 „de către un bărbat, cu vârsta de 50 de ani, cu privire la faptul că în curtea unui imobil din satul Roșcani, comuna Băneasa, județul Galați, se află căzut, la nivelul solului în stare de inconștiență, fratele său, un bărbat de 47 de ani și nu se poate ajunge la el din cauza unui câine agresiv.”

Polițiștii au intrat în curtea imobilului respectiv și au folosit spray iritant lacrimogen pentru a alunga câinele din rasa Amstaff. Ei au reușit să ajungă la victima pe care au transportat-o în afara curții. Echipajul medical a constatat decesul, bărbatul fiind mușcat la nivelul gâtului.

De asemenea, până la sosirea polițiștilor, o adolescentă de 14 ani, nepoata persoanei decedate, a fost mușcată de mâna stângă de același câine când a încercat să ajungă la unchiul său. Fata a reușit să iasă din curte.

Polițiștii au început o anchetă și au stabilit ce s-a întâmplat în curtea în care se afla câinele agresiv.

„Din verificările preliminare efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că proprietarul imobilului și al câinelui, de circa 3 ani, lăsase în grija bărbatului, de 47 de ani, gospodăria și sarcina de a hrăni animalele pe care le deține, pe perioada cât era plecat de acasă la muncă. Câinele din rasa Amstaff ar fi fost închis într-un țarc special confecționat, iar proprietarul ar fi comunicat celui care îl hrănea să nu deschidă și să îl lase liber în curte. În ziua respectivă, victima s-ar fi dus să hrănească animalele în jurul orei 17:00 și, întrucât nu se întorsese la domiciliul său, în jurul orei 20:20, fratele și cu nepoata lui au mers să vadă ce se întâmplă”, au relatat polițiștii.

În cursul nopții proprietarul imobilului a revenit acasă, iar câinele a rămas în custodia sa până la clarificarea situației.

În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind regimul de deținere a câinilor periculoși sau agresivi, a infracțiunii de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ucis de câine gălățean