x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Ministrul Familiei, control neanunțat la o casă familială: încă mai există nereguli grave care se petrec în sistemul de protecție a copilului

Ministrul Familiei, control neanunțat la o casă familială: încă mai există nereguli grave care se petrec în sistemul de protecție a copilului

de Redacția Jurnalul    |    06 Oct 2023   •   09:30
Ministrul Familiei, control neanunțat la o casă familială: încă mai există nereguli grave care se petrec în sistemul de protecție a copilului
Sursa foto: Facebook Natalia Intotero

Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a făcut joi seara o vizită neanunțată la o casă familială din Giurgiu. Demnitarul a constatat că minorii trăiesc în tensiune și că mâncarea lasă de dorit.

Inspecția a fost făcută în urma unei reclamații.

„Din păcate încă mai există nereguli grave care se petrec în sistemul de protecție a copilului. În urma unor sesizări am făcut un control inopinat la o casă familială de pe strada Dunării din Giurgiu, unde aseară a avut loc un nou incident. Aici locuiesc 8 copii instituționalizați. Câțiva cetățeni au reclamat incidentul la 112. Ajunsă la fața locului am constatat că acești minori trăiesc într-o situație de tensiune, că nu beneficiază de suficient ajutor din partea psihologilor și că mâncarea lasă de dorit”, a anunțat ministrul pe Facebook.

Natalia Intotero a anunțat că a solicitat Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) ca începând de vineri să demareze un nou control la toate instituțiile din subordine. De asemenea, ministrul Familiei a cerut altor instituții să intervină.

„Statul are obligația să ofere acestor copii cazare, masă, condiții optime pentru dezvoltare și nu voi permite unor oameni care și-au ales o meserie nepotrivită pentru ei să îi traumatizeze. Solicit pe această cale Ministerului de Interne, Ministerului Justiției, Ministerului Muncii și Solidarității Sociale- prin AJPIS- și Autorității Nașionale pentru protecția Consumatorilor, să se implice cu maximă seriozitate în rezolvarea problemelor semnalate și identificate. În legătură cu această casă familială există deja un proces pe rol și fac un apel către magistrați să trateze cu celeritate dosarele care privesc cazurile în care sunt implicați copii din sistemul de protecție”, a precizat Natalia Intotero.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: casă familială nereguli grave giurgiu