x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Paștele cailor există și se sărbătorește la Târgoviște

Paștele cailor există și se sărbătorește la Târgoviște

04 Mar 2017   •   16:00
Paștele cailor există și se sărbătorește la Târgoviște
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Comunitatea bulgară din Târgovişte a marcat sâmbătă Paştele Cailor sau Tudoriţa, un obicei care, pe lângă elementul religios, simbolizează începutul muncilor agricole de primăvară. 

Konski Veligden sau Paştele Cailor are loc în fiecare an în prima sâmbătă din Postul Paştelui, de Sfântul Toader. 

Gospodinele din comunitatea bulgară pregătesc koncete, figurine dintr-un aluat special, ce reprezintă calul, şi merg cu ele dimineaţa la biserică pentru a fi sfinţite. La ieşirea din biserică preotul sfinţeşte grădinarul şi calul, iar femeile împart koncetă. Grădinarul rupe konceta în două părţi egale, jumătate mănâncă el, jumătate o dă calului. 

Sărbătoarea se ţine, la Târgovişte, în cartierul Matei Voievod, unde este comunitatea bulgară din municipiu. 

Sâmbătă, la slujba de la Biserica Nifon din cartier unele pasaje au fost rostite şi în limba bulgară. După ce au ieşit de la biserică, femeile cu coşurile cu koncete şi fructe, fete şi băieţi îmbrăcaţi în port popular, trăsuri cu caii împodobiţi de sărbătoare au defilat pe străzile din cartierul Matei Voievod. Apoi au avut loc întreceri cu cai şi s-a petrecut. Participanţii la manifestare au fost încântaţi de caii de rasă, dar au fost şi doi ponei care au stârnit aplauzele spectatorilor. 

''Vă felicit pentru modul în care ştiţi să vă păstraţi tradiţiile, mă bucur că văd foarte mulţi tineri aici, ceea ce înseamnă că tradiţiile vor fi păstrate. Aceasta cred că este una dintre cele mai frumoase sărbători din municipiul Târgovişte, iar în calitate de primar sunt mândru că există această comunitate", a spus edilul oraşului, Cristian Stan. 

Membrii comunităţii bulgare din Târgovişte se ocupă în mod tradiţional cu legumicultura şi îşi vând produsele în pieţele din municipiu, dar şi în Bucureşti. AGERPRES

×