x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Pensiunile rurale, rezervate în proporţie de 80% pentru vacanţa de Crăciun

Pensiunile rurale, rezervate în proporţie de 80% pentru vacanţa de Crăciun

12 Dec 2017   •   13:06
Pensiunile rurale, rezervate în proporţie de 80% pentru vacanţa de Crăciun

Gradul de ocupare a pensiunilor rurale pentru vacanţa de Crăciun în judeţul Maramureş este de 80%, cele mai căutate pensiuni fiind cele situate în comunele şi satele de pe Valea Izei, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural - ANTREC, filiala Maramureş, Livia Sima. 

"Aproximativ 80% din capacităţile de cazare din mediul rural au fost rezervate pentru vacanţa de Crăciun. Anul acesta, turiştii au optat pentru pensiunile situate în satele şi comunele pe Valea Izei, dar şi pentru pensiunile din vecinătatea domeniilor schiabile şi gării de plecare a trenului Mocăniţa. În privinţa preţurilor, un pachet all-inclusive pentru o persoană poate ajunge la 120- 200 de lei/zi, iar în funcţie de alte servicii solicitate, preţul poate creşte uşor. Practic, preţurile sunt identice anului trecut, proprietarii pensiunilor încercând să menţină un preţ acceptabil pentru orice turist român sau străin", a spus Livia Sima. 

Potrivit acesteia, majoritatea turiştilor care petrec vacanţa de Crăciun la sat intenţionează să facă o plimbare cu trenul Mocăniţă, să primească colindători şi să meargă la schi. 

"O mare parte din turiştii care petrec primul Crăciun în Maramureş au optat pentru o plimbare de o zi cu trenul Mocăniţa pe Valea Vaserului, câteva zile de schi în una din cele cinci staţiuni montane din judeţ, iar în seara de Ajun doresc să fie colindaţi în pensiune sau chiar să meargă cu colinda ori să participe la slujba religioasa din seara Ajunului sau în prima zi de Crăciun. Norocul nostru e că la munte avem zăpadă din abundenţă, se poate schia, plus că o plimbare cu sania trasă de cai o să fie mare bucurie atât pentru cei mari, dar şi pentru cei mici", a mai adăugat Livia Sima. 

Conform aceleiaşi surse, turiştii şi-au făcut rezervările direct la pensiunea pentru care au optat, fie telefonic sau pe email. De asemenea, un număr mic de turişti au ales să-şi efectueze rezervarea pentru vacanţa de Crăciun pentru intermediul unei agenţii de turism. 

La nivelul judeţului Maramureş operează peste 400 de pensiuni rurale, moteluri şi hoteluri. 

×