x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Percheziții în Argeș după ce un bărbat ar fi murit din cauza condițiilor dintr-un azil

Percheziții în Argeș după ce un bărbat ar fi murit din cauza condițiilor dintr-un azil

de Redacția Jurnalul    |    24 Iul 2024   •   13:15
Percheziții în Argeș după ce un bărbat ar fi murit din cauza condițiilor dintr-un azil

Polițiștii au făcut marți patru percheziții în județul Argeș, după ce un bărbat de 56 de ani, cu mobilitate limitată, ar fi murit din cauza condițiilor dintr-un azil.

Potrivit IGPR, polițiștii din Biroul Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au făcut patru percheziții domiciliare în localitățile Pitești, Curtea de Argeș, Ștefănești și Albota, la sediile sau punctele de lucru ale unor persoane juridice și la locuințele unor persoane fizice, cercetate într-un dosar penal privind inacțiune în asigurarea îngrijirilor medicale și igienei unei persoane internate într-un azil de bătrâni, respectiv omisiuni în solicitarea intervenției medicale de urgență, fapt ce ar fi condus la decesul unui bărbat, cu mobilitate limitată, în vârstă de 56 ani, din Pitești.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate înscrisuri cu valoare probatorie și sisteme de calcul.

De asemenea, a fost dispus transportul la spital pentru trei persoane.

Două persoane au fost duse la sediul poliției, pentru audieri.

La percheziție au participat peste 30 de polițiști argeșeni din structurile de investigații criminale, ordine publică, de investigare a criminalității economice, criminalistică, dar și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș.

Cercetările continuă pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale în consecință.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: azil perchezitii argeş