x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Percheziţii într-un caz de delapidare, cu un imobil vândut fraudulos Primăriei Capitalei

Percheziţii într-un caz de delapidare, cu un imobil vândut fraudulos Primăriei Capitalei

28 Iun 2016   •   12:33
Percheziţii într-un caz de delapidare, cu un imobil vândut fraudulos Primăriei Capitalei
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Două persoane au fost reţinute de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind acuzate de delapidare, în legătură cu vânzarea frauduloasă a unui imobil către o instituţie aflată în subordinea Primăriei Capitalei.

Reţinerile au loc după ce poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au efectuat, luni, patru percheziţii domiciliare şi au pus în aplicare 10 mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de delapidare.

Potrivit unui comunicat al DGPMB, din datele şi probele administrate de ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au rezultat indicii că, în luna decembrie 2010, reprezentanţii unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti au prejudiciat firma cu suma de 3.500.000 de lei, în interesul unui bărbat în vârstă de 35 de ani, cu care societatea avea încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la un imobil situat pe Bulevardul Libertăţii din sectorul 5.

Respectivul imobil a fost mai apoi vândut unei instituţii din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, cu suma de 7.000.000 de lei, prin încheierea frauduloasă a unei convenţii care conţinea o clauză de acordare a unor daune-interese nejustificate în favoarea bănuitului, în sumă de 3.500.000 de lei.

Cele două persoane reţinute vor fi prezentate în instanţă cu propunere de arestare preventivă.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. AGERPRES

×
Subiecte în articol: delapidare primaria capitalei