x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Percheziţii la 20 de persoane suspectate de implicare în comerţul stradal cu ţigări de contrabandă la Vatra Dornei

Percheziţii la 20 de persoane suspectate de implicare în comerţul stradal cu ţigări de contrabandă la Vatra Dornei

28 Mai 2017   •   11:51
Percheziţii la 20 de persoane suspectate de implicare în comerţul stradal cu ţigări de contrabandă la Vatra Dornei

Un număr de 20 de percheziţii domiciliare au avut loc, sâmbătă, la Vatra Dornei, la domiciliile unor persoane suspectate de implicarea în contrabandă cu ţigări şi în comerţul stradal cu ţigări de contrabandă, în urma percheziţiilor fiind ridicate peste 500.000 de ţigarete şi aproape 15.000 lei. 

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava transmis, duminică, AGERPRES, percheziţiile au fost efectuate de către echipe poliţişti de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, Poliţiei Municipiului Vatra Dornei, Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Suceava şi Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău. 

Au fost găsite şi ridicate în vederea confiscării 581.460 ţigări de contrabandă precum şi suma de 14.590 lei. 

Conform sursei citate, de la începutul acestui an şi până la jumătatea lunii mai, la Vatra Dornei s-au desfăşurat şase acţiuni de prevenire a contrabandei cu produse accizabile de provenienţă extracomunitară, cu scopul descurajării comerţului stradal cu ţigări de contrabandă în municipiu. În urma acestor acţiuni au fost constatate 15 infracţiuni de contrabandă. Persoanele suspectate sunt cercetate în stare de libertate. 

La nivelul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Compartimentul Vatra Dornei, sunt în lucru două dosar penale privind infracţiuni de "deţinere, colectare, transport, preluare de mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă", mai informează sursa citată.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: perchezitii vatra dornei