x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Percheziții la Constanța! Mii de pachete de ţigări de contrabandă confiscate de Garda de Coastă

Percheziții la Constanța! Mii de pachete de ţigări de contrabandă confiscate de Garda de Coastă

14 Dec 2018   •   14:39
Percheziții la Constanța! Mii de pachete de ţigări de contrabandă confiscate de Garda de Coastă

Poliţiştii de frontieră au descoperit şi confiscat, în cadrul unor percheziţii domiciliare, câteva mii de pachete cu ţigări introduse ilegal în ţară, 2.200 de grame de substanţe susceptibile a fi cannabis, marijuana şi alţi precursori vegetali, precum şi diferite sume de bani, informează un comunicat al Gărzii de Coastă.

Conform sursei citate, joi, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară la mai multe imobile din judeţ, în vederea identificării unor cantităţi de ţigarete provenite din contrabandă.

"Astfel, în urma efectuării percheziţiilor domiciliare, au fost identificate şi confiscate 3.106 pachete cu ţigări de contrabandă, aproximativ 2.200 de grame de substanţe susceptibile a fi cannabis, marijuana şi alţi precursori vegetali, a fost indisponibilizat un autoturism evaluat la 10.000 de lei, două pistoale cu gaz, 11 cartuşe cu gaz, articole electronice şi diferite sume de bani", se arată în comunicatul Gărzii de Coastă.

De asemenea, au fost duse la sediul Gărzii de Coastă, pentru cercetări, şapte persoane cu vârste cuprinse între 25 şi 60 de ani, domiciliate în judeţul Constanţa. Cu privire la substanţele vegetale descoperite, competenţa va fi declinată D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Constanţa. AGERPRES

×