x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Pericol public, la volan! Beat, fără permis și cu petarde în portbagaj, prins de polițiști

Pericol public, la volan! Beat, fără permis și cu petarde în portbagaj, prins de polițiști

de Redacția Jurnalul    |    17 Dec 2023   •   14:40
Pericol public, la volan! Beat, fără permis și cu petarde în portbagaj, prins de polițiști

Un bărbat a fost prins în weekend de polițiștii piteșteni beat și fără permis de conducere, la volanul unei mașini. El avea asupra sa aproximativ 850 de petarde și a fost reținut pentru 24 de ore, iar apoi arestat la domiciliu, transmite duminică IPJ Pitești.

Polițiștii din Pitești au observat, vineri, în jurul orei 18:30, pe strada Frasinului, o mașină care se deplasa haotic, astfel că au oprit-o.

La volanul mașinii a fost identificat un bărbat de 36 de ani, din Pitești, care emana halenă alcoolică.

A fost testat cu apartul etilotest, rezultatul fiind peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că, cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei, potrivit sursei.

De asemenea, din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.

„Totodată, în urma efectuării controlului autoturismului, în portbagaj au fost găsite mai multe materiale pirotehnice din clase diferite, interzise publicului larg (aproximativ 850 de articole pirotehnice)”, a mai comunicat Inspectoratul de Poliție Pitești.

Acestea au fost ridicate și vor fi predate polițiștilor Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în vederea continuării cercetărilor.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului, ulterior fiind prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în fața instanței, care a dispus măsura arestului la domiciliu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: volan pericol public