x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Peste 5.000 de jucării contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră din Bechet

Peste 5.000 de jucării contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră din Bechet

de Redacția Jurnalul    |    30 Iun 2024   •   21:00
Peste 5.000 de jucării contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră din Bechet

Polițiștii de frontieră români și bulgari au descoperit, împreună cu lucrătorii vamali, într-un TIR, peste 5.000 de jucării, constând în figurine de plastic și pluș, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.

Sâmbătă, în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, s-a prezentat pentru a intra în țară, un cetăţean bulgar la volanul unui TIR încărcat cu diverse bunuri din Grecia, care erau destinate unei societăți din Spania.

Echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgari, împreună cu lucrători vamali, a descoperit ascunse printre marfa transportată mai multe jucării susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute.

S-a stabilit că este vorba de 5.324 de jucării, constând în figurine de plastic și pluș, toate susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, în valoare de aproximativ 329.000 lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate de către Biroul Vamal Bechet, în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: politisti frontiera bechet jucării