Peste 500 de pensionari din Târgu Bujor şi din împrejurimi au rămas fără banii economisiţi prin Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP), după ce s-a aflat că vistieria asociaţiei nu mai are niciun leu.
Niciun membru cotizant al CARP Târgu Bujor nu a mai reuşit, de câteva săptămâni, să facă niciun împrumut sau să intre în posesia ajutorului de înmormântare şi nimeni nu le poate da nicio explicaţie, în condiţiile în care preşedintele asociaţiei, singurul care cunoştea situaţia reală, a decedat.
În disperare de cauză, oamenii s-au adresat primarului din Târgu Bujor, Laurenţiu Gâdei, care încearcă să găsească nişte soluţii, deşi primăria nu are nicio responsabilitate faţă de o asociaţie care funcţionează independent.
"Este o situaţie gravă privind pensionarii membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Târgu Bujor. Sunt acolo 115 membri din Târgu Bujor, 29 de membri din Moscu, 37 de membri din Umbrăreşi şi alţi peste 250 membri din localităţile învecinate. Această asociaţie, constituită din membri pensionari cotizanţi, în principal acordă un ajutor deces membrilor familiilor, între 100 şi 800 lei, şi împrumuturi. Este o asociaţie independentă condusă de un preşedinte, acum decedat, ales de adunarea generală formată din peste 500 de membri. Nu sunt bani de plăţi, nu au nimic în conturi. Căutăm soluţii, dar trebuie ştiut că primăria nu are nicio responsabilitate sau autoritare asupra acestei asociaţii", a declarat marţi Laurenţiu Gâdei.
Poliţiştii gălăţeni au deschis o anchetă în acest caz. AGERPRES