x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Peste 9000 de case au rămas fără energie electrică în judeţul Suceava

Peste 9000 de case au rămas fără energie electrică în judeţul Suceava

13 Noi 2016   •   13:40
Peste 9000 de case au rămas fără energie electrică în judeţul Suceava

Peste 9.000 de case au rămas fără energie electrică, duminică, în judeţul Suceava, dintre care câteva sute în municipiul reşedinţă, a declarat pentru Agerpres prefectul Constantin Harasim. 

El a spus că echipele E.ON se află în teritoriu pentru a remedia avariile. Totodată, circulaţia rutieră în zona de munte a judeţului Suceava se desfăşoară în condiţii de iarnă, fiind îngreunată din cauza zăpezii, iar în zona de responsabilitate a Secţiei Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc se acţionează cu 14 utilaje de deszăpezire. 

Potrivit prefectului, autovehiculele mari au avut dificultăţi, în cursul dimineţii de duminică, pe tronsonul Vatra Dornei - Mestecăniş, iar TIR-urile au circulat cu viteză mică. În jurul orei 7:30, s-a luat decizia ca traficul greu să fie oprit pentru o jumătate de oră, astfel încât utilajele de deszăpezire să poată interveni pentru îndepărtarea zăpezii de pe şosea. Aceeaşi decizie s-a luat şi pentru tronsonul Câmpulung Moldovenesc - Pasul Mestecăniş. 

Prefectul a spus că nu s-au semnalat probleme deosebite în urma ninsorii căzute în ultimele ore, iar autovehiculele grele erau echipate corespunzător. Constantin Harasim a precizat că s-a dispus şi suplimentarea numărului de utilaje de deszăpezire care acţionează în zonă. 
 

200 de familii dintr-o comună din judeţul Botoşani au rămas fără curent electric


Şi pe DN 18, pe raza localităţii Cârlibaba, traficul a fost întrerupt temporar pentru a se degaja carosabilul, după ce mai mulţi arbori au fost doborâţi de vânt şi au blocat drumul. 

Judeţul Suceava se află sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol până la ora 18,00 şi de cod galben până duminică seara, la ora 20:00.

Pe aceeaşi temă:

CNAIR impune şoferilor adaptarea circulaţiei la condiţiile meteo

COD GALBEN de INUNDAŢII în judeţele Vaslui şi Botoşani

×