x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Polițiștii fac cercetări în cazul fetiței de 3 ani care s-a înecat în județul Cluj

Polițiștii fac cercetări în cazul fetiței de 3 ani care s-a înecat în județul Cluj

de Redacția Jurnalul    |    27 Iun 2023   •   10:45
Polițiștii fac cercetări în cazul fetiței de 3 ani care s-a înecat în județul Cluj

Polițiștii clujeni fac cercetări în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul fetiței de 3 ani care s-a înecat luni seara în localitatea Finișel, județul Cluj.

Potrivit IPJ Cluj, luni seara, în jurul orei 19.50, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda au fost sesizați, prin apel la 112, despre faptul că în curtea unui imobil din localitatea Finișel, comuna Săvădisla, o fetița s-ar fi înecat, fiind inconștientă.

La fața locului au ajuns echipaje medicale, precum și echipa operativă de polițiști, constatând că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o fetiță de 3 ani și 8 luni.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că fetița ar fi căzut într-o groapă, săpată în vederea construirii unui depozit de alimente, în care s-a acumulat apă datorită precipitaților din ultima perioadă.

Aceasta a fost găsită de tatăl ei după aproximativ 5 minute, care a ridicat-o și a transportat-o în imobil, unde a început să-i aplice manevre de resuscitare până la sosirea echipajelor medicale.

Echipajul de terapie intensivă mobilă a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, însă s-a constatat decesul acesteia.

Polițiștii au demarat activități de cercetare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunea de ucidere din culpă.

Luni seara, ISU Cluj a anunțat că a intervenit în localitatea Finișel, unde un copil de trei ani s-ar fi înecat cu un bol alimentar. La fața locului au intervenit două echipaje SMURD, dintre care unul de terapie intensivă mobilă, dar și un elicopter SMURD.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: inec fetita