Potrivit acestora, poliţiştii Biroul Silvic din cadrul IPJ Suceava au oprit în trafic, pe drumul care face legătura între Slatina şi Măşini, un camion condus de un tânăr în vârstă de 27 de ani. Verificările au arătat că transportul de lemne este unul clandestin.
"În urma verificărilor efectuate în Sistemul de Urmărire a Materialului Lemnos (S.U.M.A.L. 2.0) nu a fost furnizat niciun aviz de însoţire a materialului lemnos în legătură cu mijlocul de transport. Ca urmare a celor constatate, poliţiştii au solicitat şoferului să-i însoţească la sediul Ocolului Silvic Mălini, în vederea inventarierii materialului lemnos transportat, conducătorul auto conformându-se", au precizat reprezentanţii Poliţiei.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de "transport cu orice mijloace de transport în volum de peste 10 m.c. a materialului lemnos, fără documente specifice de transport" şi au dispus indisponibilizarea autoutilitarei în valoare de 50.000 euro şi a cantităţii de 25,52 metri cubi de lemn rotund răşinoase buştean gater, în valoare de 14.000 lei.