Cine Grand şi Club "Star Wars" România îi aşteaptă pe fanii seriei cult, vineri şi sâmbătă, să celebreze împreună lansarea mult aşteptatei producţii "Star Wars: Trezirea Forţei".
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, pe 18 şi 19 decembrie, fanii renumitului film au ocazia de a face cunoştinţă cu faimoasele personaje, iar cei mici pot învăţa secretele cavalerilor Jedi de la adevăraţi maeştri.
În perioada 18 decembrie - 10 ianuarie, Cine Grand va găzdui şi o expoziţie de artă unică în România, inspirată din film.
Premiera filmului "Star Wars: Trezirea Forţei" va fi cu adevărat inedită la Cine Grand, acolo unde însuşi Darth Vader şi cavalerii Jedi vor participa la vizionarea producţiei în după amiaza zilei de 18 decembrie, susţin organizatorii. Fanii se pot fotografia alături de eroii seriei.
Evenimentele continuă sâmbătă, începând cu ora 15,00, cu training-uri dedicate copiilor, în cadrul cărora maeştrii Jedi le vor arăta curioşilor cum să mânuiască săbiile laser. Micuţii participanţi vor învăţa cum să protejeze Galaxia, iar la finalul antrenamentului vor fi numiţi în mod oficial cavaleri ai ordinului Jedi.
Pentru fanii filmului "Star Wars" care apreciază arta Cine Grand a pregătit o expoziţie unică în România: picturi şi desene inspirate din legendarul film de aventură şi fantezie vor fi expuse în lobby-ul cinematografului, de pe 18 decembrie şi până pe 10 ianuarie. În acest fel, iubitorii de filme vor putea admira cele mai îndrăgite personaje şi cele mai spectaculoase nave văzute prin ochiul artistic al altor fani "Star Wars".