x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Prima prelevare de organe la Sibiu după doi ani de pandemie

Prima prelevare de organe la Sibiu după doi ani de pandemie

24 Mai 2022   •   17:30
Prima prelevare de organe la Sibiu după doi ani de pandemie

Familia unui pacient de 53 de ani aflat în moarte cerebrală a dat șansă la viață unor persoane care aveau nevoie de transplant. Prelevarea a fost realizată în noaptea de luni spre marți și au participat medici din mai multe centre de transplant.

Aceasta a fost prima prelevare de organe realizată în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu din august 2020 pînă în prezent, în contextul în care această activitate a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus.

Pacientul de la care s-au prelevat organele are 53 de ani și a fost internat în data de 19 mai 2022, direct în Secția Clinică ATI, cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral acut, în comă profundă. Diagnosticul de moarte cerebrală a fost pus în data de 23 mai. Acordul pentru donare a fost obținut de la familia pacientului de către dr. Tiberiu Toabeş, coordonatorul local de transplant care, după obținerea acestuia, a demarat procedurile necesare prelevării, luând legătura cu centrele de transplant şi echipele de recoltare. Medicul șef al secției Anestezie Terapie Intensivă din cadrul SCJU Sibiu, dr. Mihai Sava, în calitate de „key donation person”, a identificat potențialii donatori și a avut rolul de menținere a organelor în condiții optime în vederea prelevării.

La procesul de prelevare a organelor au participat o echipă de medici din București, de la Institutul Clinic Fundeni, coordonată de dr. Genady Vatachki, care a prelevat ficatul și o echipă de medici din Cluj Napoca, de la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal, coordonată de dr. Pop Dan-Alin, medic primar urolog, care a prelevat rinichii. De asemenea, a mai fost prelevată și corneea, procedură efectuată de către dr. Dorina Elena - Popa, medic coordonator Compartimentul Clinic Oftalmologie al SCJU Sibiu.

Echipele de medici au sosit luni, în jurul orei 22.00. După pregătirea procesului, procedurile de prelevare s-au desfășurat etapizat, între orele 00.00 și 04.00. După prelevare, echipele de medici au plecat de urgență către centrele de transplant de care aparțin.

„Cel mai mare merit aici îl are familia pacientului iar cuvintele sunt prea puține pentru a descrie emoția și încărcătura unui astfel de gest. Mulțumim din suflet familiei donatorului”, a declarat dr. Tiberiu Toabeş, coordonatorul local de transplant.

(sursa: Mediafax)

×