x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Primăria Capitalei vrea decorațiuni cu LED pentru iluminatul public din timpul sărbătorilor de iarnă

Primăria Capitalei vrea decorațiuni cu LED pentru iluminatul public din timpul sărbătorilor de iarnă

19 Oct 2022   •   13:10
Primăria Capitalei vrea decorațiuni cu LED pentru iluminatul public din timpul sărbătorilor de iarnă

Primăria Capitalei vrea decorațiuni economice de la instituții publice și firme pentru iluminatul public din timpul sărbătorilor de iarnă, astfel ca acestea să fie alcătuit numai din decorațiuni cu LED, spune edilul general, Nicuşor Dan.

"Ţinem cont de contextul internaţional şi de recomandările europene de reducere a consumului energetic, motiv pentru care acordăm o atenţie deosebită consumului de energie generat de acest proiect. Avem astfel în vedere numai soluţii cu tehnologie LED şi cu un consum eficient. Astfel, estimăm că energia electrică utilizată de iluminatul festiv pe întreg teritoriul Municipiului Bucureşti reprezintă o creştere cu maxim 1%, faţă de nevoia din luna decembrie, pentru asigurarea iluminatului stradal", anunță Nicuşor Dan pe  Facebook.

Proiectele pot fi depuse până la 31 octombrie. Formularul de înscriere şi documentele necesare vor fi completate, semnate şi transmise la Registratura Primăriei Capitalei, din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 47, sau la adresa de e-mail: relatiipublice@pmb.ro.

Propunerile se analizează  de  o comisie stabilită de primarul general. Aceasta va cuprinde 5 membri. 

În prezent există circa 2.900 de decorațiuni LED asigurate de Primăria Capitalei. 





 

×