x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Primul charter din Sibiu spre Skiathos decolează sâmbătă

Primul charter din Sibiu spre Skiathos decolează sâmbătă

10 Iun 2022   •   19:10
Primul charter din Sibiu spre Skiathos decolează sâmbătă

Primul charter din Sibiu spre Skiathos decolează sâmbătă, anunță reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu, care deschid, astfel, sezonul vacanțelor spre insula care are peste 60 de plaje cu nisip fin și peisaje spectaculoase.

Plecări din Sibiu spre Skiathos vor fi în fiecare zi de sâmbătă, începând cu 11 iunie, până pe 17 septembrie 2022.

Potrivit unui comunicat transmis de AIS, sejururile în Insula Skiathos au tarife începând cu 329 euro/pers. și includ transport charter avion, taxe de aeroport, transferuri, asistență turistică în limba română și cazare 7 nopți în vilă turistică.

Durata zborului este de aproximativ o oră și 30 de minute.

„Ne-am propus să diversificăm zborurile directe spre destinații de vacanță de la Sibiu și ne bucură faptul că anul aceasta vom oferi experiențe memorabile în insula Skiathos – cea mai apropiată destinație exotică. Este o insulă perfectă atât pentru liniște și relaxare, cât și pentru exploratori și iubitorii de adrenalină. Numărul rezervărilor indică faptul că această destinație a fost o alegere oportună pe care am reușit să o dezvoltăm cu reprezentanții AeroVacanțe”, a declarat Marius Gîrdea, director general al Aeroportului Internațional Sibiu.

În cele 4 luni de operare, Grupului Aerotravel va avea avea plecări săptămânale spre Skiathos din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și, bineînțeles, din Sibiu. Astfel, peste 7.000 de turiști se vor bucura de o vacanță pe această insulă.

În 2022 Grecia renunță la toate condițiile de călătorie și restricțiile motivate de noul coronavirus, astfel că turiștii se pot bucura de un sejur în Skiathos fără griji sau cheltuieli suplimentare.

„Am păstrat insula noastră așa cum ți-o amintești din vacanțele anterioare: calmă, prietenoasă și cosmopolită, cu preparate culinare gustoase și cu distracție pentru toate gusturile și cu peste 60 de plaje superbe cu nisip fin, votate în 2019 de peste 600 000 de cititori Conde Nast Traveler Magazine drept cele mai bune din lume”, a declarat Thodoris Tzoumas, primarul Insulei Skiathos.

În Skiathos, turiștii au posibilități variate de cazare, de la vile turistice poziționate în apropierea plajelor, a tavernelor, a magazinelor și a stațiilor de autobuz, și până la hoteluri de 4 stele cu demipensiune și servicii excelente. Tariful unui sejur de 7 nopți cu mic dejun la un astfel de hotel, cu transport charter avion, taxe de aeroport și asistență turistică incluse pornește de la 678 euro/pers.

Skiathos este o insulă mică, cu o suprafață de 48 de kilometrin pătrați. Are aproximativ 7.000 de locuitori și este un adevărat paradis natural. Insula este renumită pentru cele peste 60 de plaje cu nisip fin și intrare lină în mare, peisajele spectaculoase, pădurile luxuriante de pini și preparatele tradiționale pline de savoare. Cu străzi înguste încântătoare, pavate cu piatră, orașul Skiathos este capitala insulei, care își îmbie turiștii cu magazine cu suveniruri, gelaterii, taverne relaxate cu preparate delicioase și restaurante sofisticate, precum și cluburi cu muzică excelentă, atât occidentală, cât și grecească.

×