x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Protest spontan la Sanatoriul de Nevroze Predeal

Protest spontan la Sanatoriul de Nevroze Predeal

de Redacția Jurnalul    |    23 Oct 2023   •   13:30
Protest spontan la Sanatoriul de Nevroze Predeal
Sursa foto: Victor Stroe

Federația Sanitas a anunțat luni că susține protestul spontan al angajaților de la Sanatoriul de Nevroze Predeal, care au oprit lucrul în semn de protest față de încălcarea în mod repetat a drepturilor salariaților de către managementul unității sanitare.

„Salariile nu au fost plătite integral în ultima lună, iar contribuțiile sociale aferente veniturilor lunare din ultimul an nu au fost achitate, ceea ce reprezintă o gravă încălcare a legislației muncii și a celei fiscale! Condițiile de muncă sunt precare, colegii noștri nu au nici măcar materialele uzuale cu care să-și desfășoare activitatea profesională zilnică, în timp ce conducerea sanatoriului face achiziții inutile”, arată Sanitas.

Conform sindicaliștilor, lipsa cronică de personal face ca serviciile medicale oferite pacienților „să fie puse sub semnul întrebării, în condițiile în care conducerea refuză de mult timp să angajeze personal calificat pe posturile libere existente”.

„Colegii noștri asistenți medicali care lucrează pe timpul nopţii, reclamă şi faptul că îşi desfăşoară activitatea singuri în cele două pavilioane ale spitalului, fără servicii de pază, având în grijă peste 40 de pacienţi. Conducerea unității sanitare și-a făcut o practică curentă din a evita dialogul cu liderii Sanitas locali și județeni, iar rezolvarea parțială a unor probleme s-a obținut numai după presiuni repetate și amenințări cu organizarea unor forme de protest”, mai spune federația.

Sanitas anunță că susține protestul și cere intervenția imediată a Ministerului Sănătății pentru rezolvarea situației.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: protest sanatoriu sanitas