x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale RATB suplimenteaza parcul de vehicule în perioada caniculei; în traseu vor predomina autobuzele dotate cu aer condiţionat

RATB suplimenteaza parcul de vehicule în perioada caniculei; în traseu vor predomina autobuzele dotate cu aer condiţionat

23 Iun 2017   •   21:40
RATB suplimenteaza parcul de vehicule în perioada caniculei; în traseu vor predomina autobuzele dotate cu aer condiţionat

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) suplimentează parcul de vehicule în perioada caniculei, respectiv 23 - 30 iunie 2017, astfel încât timpul de aşteptare în staţii să fie diminuat, informează regia într-un comunicat remis AGERPRES. 

"Parcul de vehicule va fi suplimentat, în traseu predominând autobuzele dotate cu aer condiţionat. În plus, RATB va monitoriza permanent funcţionarea liniilor de transport public şi va interveni operativ, prin suplimentarea parcului de vehicule pe traseele unde cererea de transport impune acest lucru" , se arată în comunicatul regiei. 

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat joi că a discutat cu reprezentanţii RATB, care vor lua toate măsurile astfel încât să fie cât mai puţine mijloace de transport în comun care nu au aer condiţionat, să crească confortul călătorilor pe timp de vară şi, de asemenea, să se ia măsurile care se impun pentru ca timpii de aşteptare în staţiile RATB să scadă în această perioadă de disconfort termic. 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi o informare de instabilitate atmosferică accentuată şi disconfort termic la nivelul întregii ţări valabilă de vineri de la ora 13:00 până sâmbătă dimineaţa la ora 4:00. 

În după-amiaza zilei de vineri, 23 iunie, în regiunile sud-vestice şi sudice, local disconfortul termic va fi ridicat - indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 36 de grade, izolat mai ridicate în sudul Olteniei. 

Potrivit meteorologilor, la sfârşitul săptămânii, în special în jumătatea de sud a ţării, în orele după-amiezelor, disconfortul termic se va menţine ridicat şi local vremea va fi caniculară.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: ratb aer conditionat autobuze