Restaurantele și cafenelele care își desfășoară activitatea în interiorul clădrilor vor fi închise de sâmbătă în orașele Suceava și Siret și în comunele Bălcăuți, Calafindești, Fundu Moldovei, Grănicești, Ipotești, Pojorâta și Todirești din județul Suceava.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Suceava a decis, vineri, închiderea restaurantelor din mai multe localități în care incidența cazurilor de Covid a depășit 1,5 la 1.000 de locuitori.
„În aplicarea art. 6, pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 782/2020 activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfāşoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, se suspendă începând cu data de 10.10.2020, ora 08:00, în următoarele unități administrativ-teritoriale: municipiul Suceava, orașul Siret, respectiv comunele Bălcăuți, Calafindești, Fundu Moldovei, Grănicești, Ipotești, Pojorâta și Todirești”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Suceava.
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare se suspendă, cu excepția activităților pe care le desfăşoară pentru clienți cazați în aceste unități.
De asemenea, în localitățile menționate este suspendată activitatea cinematografelor, a instituțiilor de spectacole şi sau concerte.
Totodată va fi suspendată activitatea sălilor de noroc, cu excepția pariurilor și loteriilor unde se eliberează bilet, cu respectarea regulilor de distanțare și a măsurilor de siguranță sanitară.
Premierul Florin Cîțu preia, de miercuri, interimatul la Ministerul Sănătății, după ce vicepremierul Dan Barna a refuzat funcția. Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul.
Președintele României, Klaus...
Ministrul ucrainean al Apărării, Andrii Taran, a afirmat, miercuri, că Rusia intenţionează să depoziteze arme nucleare în regiunea Crimeea, avertizând că armata rusă ar putea ataca Ucraina pentru a asigura...
Peste 80.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. Este un nou record pentru vaccinările realizate î...
Comercianții de haine, afectați de incendiul izbucnit miercuri în Piața Veteranilor, ar putea fi scutiți de plata taxelor până la reluarea activității, a anunțat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, transmite ...
Decizia Alianței USR PLUS de retragere a sprijinului pentru Florin Cîțu nu este o răzbunare, ci o consecință, spune deputatul Bogdan Rodeanu: „Decizia de azi a premierului contrazice însăși esența pe care a...
Danemarca renunţă definitiv la vaccinul AstraZeneca împotriva COVID-19 din cauza efectelor sale secundare „rare, dar grave,” au anunţat miercuri autorităţile sanitare din această ţară, scrie...
Suntem tot mai aproape de revenirea la normalitate, iar România ocupă locul 4 în topul țărilor din UE privind persoanele vaccinate anti-COVID cu ambele doze, transmite premierul Florin Cîțu, ca reacție la acuzaț...
Decretul semnat de președintele Klaus Iohannis privind revocarea din funcția de ministru al Sănătății a lui Vlad Voiculescu a fost publicat, miercuri, în Monitorul Oficial.
„În temeiul prevederilor art. 85...
România este în topul țărilor UE la campania de vaccinare, fiind pe locul 4 la persoanele vaccinate cu ambele doze și pe locul 7 la totalul dozelor administrate, potrivit Ro-vaccinare.
„România - în topul...
Dacă nu sunt capabili să-și rezolve criza creată, singura soluție este întoarcerea la popor prin alegeri anticipate, transmit social-democrații într-un comunicat de presă, scrie Mediafax.
„Iohannis și...
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan exclude categoric un guvern minoritar, dar și o eventuală alianță cu PSD. Premierul Cîțu a fost pus într-o situație complet anormală: „unii au uitat ce înseamnă...
Un incendiu a izbucnit într-un magazin cu haine din București. Pompierii se află la fața locului și au izolat zona, transmite Mediafax.
Incendiu a izbucnit miercuri într-un magazin din Piața Veteranilor din...
Florin Cîţu nu mai are susţinerea Alianţei USR PLUS pentru rămânerea în funcţia de prim-ministru, a anunțat preşedintele PLUS, Dacian Cioloş.
„În Coaliție, am luat până acum decizii împreun...
UPDATE. Dan Barna a anunțat că, din acest moment, Florin Cîțu nu mai are susținerea Alianței USR PLUS pentru a rămâne în funcția de premier.
Birourile Naționale ale USR și PLUS, reunite, au decis...
Trupele Alianţei Nord-Atlantice care participă la misiunea din Afganistan vor fi retrase în acelaşi timp cu cele din Statele Unite, în septembrie 2021, anunţă secretarul de Stat american, Antony Blinken, scrie...