Polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de soț.
Oamenii legii s-au deplasat în comuna Florești Stoenești, județul Giurgiu, iar, din primele cercetări, s-a stabilit faptul că, o femeie de 55 de ani, în timp ce se afla la domiciliu, a fost lovită cu pumnii și picioarele, în zona capului, de soțul său, un bărbat, de 48 de ani, pe fondul unui conflict spontan.
Ulterior, bărbatul a încercat să incendieze anexele gospodăriei, însă a fost împiedicat de un vecin.
Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, bărbatul în cauză a fost reținut, pentru 24 de ore, iar vineri, unitatea de parchet competentă a dispus, față de acesta, măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la distrugere și violență în familie.
(sursa: Mediafax)