x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Reținut, după ce a condus fără permis și sub influența alcoolului

Reținut, după ce a condus fără permis și sub influența alcoolului

de Redacția Jurnalul    |    14 Sep 2025   •   13:20
Reținut, după ce a condus fără permis și sub influența alcoolului

Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost reținut de polițiștii rutieri din Timișoara, după ce a fost prins, sâmbătă seara, conducând fără permis și având o alcoolemie de 0.53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au efectuat semnale de oprire către autoturismul condus de bărbat. Acesta a ignorat semnalele autorităților și a încercat să fugă, însă a fost reținut.

Potrivit verificărilor, bărbatul conducea deși dreptul de a conduce îi fusese anulat.

În urma testării, etilometrul a indicat o alcoolemie de 0.53 mg/l în aerul expirat, iar ulterior acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Potrivit IPJ Timiș, polițiștii au dispus efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunile de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

De asemenea, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, ancheta fiind în desfășurare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: influenta alcool fara permis reţinut