A început migrația românilor din străinătate spre centrele de vaccinare din țară. Pentru că le este mai greu să se imunizeze peste hotare, revin acasă, în vacanțe, și se opresc și să se vaccineze. Cei mai mulți preferă vaccinul cu o singură doză. Iar cele mai căutate sunt evenimentele de tip maraton, atunci când pot merge la orice oră.
Este un fenomen despre care ne-au povestit coordonatorii unor centre de vaccinare din județul Argeș. Mai exact, la Pitești ajung aproape zilnic români veniți de afară, dar și străini. Andrei Sandu este unul dintre ei. În Marea Britanie se ocupă de munca în construcții și și-a luat o săptămână de concediu pentru a veni în țară. A nimerit exact în weekendul unui maraton de 24 de ore în care oricine dorea se putea vaccina fără programare, în holul Consiliului Județean Argeș. S-a imunizat cu vaccinul care necesită o singură doză, ca să nu mai fie nevoit să revină.
Și verișoarele lui, Oana și Adriana, au procedat la fel. Una locuiește în Anglia, cealaltă în Spania și s-au întâlnit acasă, la Curtea de Argeș. Au mers și ele să se imunizeze tot cu vaccinul cu o doză. Dar sunt și oameni care aleg un vaccin cu rapel și vin în țară de două ori. Luminița Popa a venit din Spania, împreună cu soțul și cele două fete. S-au instalat în casa de la țară, în comuna Rociu, și vor pleca după ce procesul de imunizare va fi complet. Adică, după ambele doze. Toți spun că în țările în care locuiesc, vaccinarea este încă la etapa de imunizare a persoanelor vârstnice.
„Vin de peste tot, români plecați să câștige un ban afară. În funcție de țară, ei așteaptă și 6 luni. Ori, la noi e simplu. Vin, îi vaccinăm și pleacă. Unii revin pentru rapel. Le este la îndemână și plătesc două drumuri acasă și se imunizează. Nu vin doar români. Vin și cetățeni străini. Nu am un număr al lor, pentru că introducem datele și apoi noi ne facem treaba ca medici. I-am întrebat și noi de ce acest efort și am văzut la ei o dorință mai mare de a se vaccina decât o au mulți dintre cei care locuiesc în țară. Mai ales că este și gratuit”, spune Mariana Boșneag, coordonator al unui centru de vaccinare din Pitești.
Ce spun autoritățile
Pe internet, români care locuiesc în străinătate scriu și le atrag atenția celor din țară să nu se mai plângă, pentru că în alte părți lucrurile sunt dificile. Din Canada, un astfel de mesaj a venit de la o tânără româncă, Roxana Vasile, care locuiește acolo cu familia și spune că, dacă în țară autoritățile se roagă de români să se vaccineze, afară trebuie să aștepți și 6 sau 8 luni dacă ai nevoie de un act de la consulat. Iar dacă vor să se vaccineze, a doua programare este făcută la 3 luni și jumătate. Iar astfel de îndemnuri sunt susținute și de autorități, în țară: „Vaccinarea este soluția pentru toți cei care vor să trăiască viața în liniște, cu bucurie și fără teamă. Îi încurajez pe toți cei care încă nu s-au vaccinat, să o facă. Vaccinul este dovada credinței fiecăruia dintre noi în lucrurile bune făcute de Dumnezeu prin oameni”, ne-a spus Emilia Mateescu, prefectul de Argeș.
Autoritățile transmit că nu refuză pe nimeni la vaccinare, indiferent de unde vine sau dacă locuiește sau nu în țară.