x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Salvamont: 39 de persoane au fost salvate sâmbătă din zonele montane. O persoană a murit

Salvamont: 39 de persoane au fost salvate sâmbătă din zonele montane. O persoană a murit

de Redacția Jurnalul    |    16 Iul 2023   •   09:20
Salvamont: 39 de persoane au fost salvate sâmbătă din zonele montane. O persoană a murit
Sursa foto: Salvamont

39 de persoane au fost salvate sâmbătă din zonele montane din țară, iar una a fost declarată decedată, potrivit bilanțului Salvamont România.

La Dispeceratul Național Salvamont s-au primit sâmbătă 30 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. Cele mai multe apeluri, 5, au fost primite de Salvamont Neamț, urmat de Salvamont Cluj, cu 4 apeluri, și Salvamont Sibiu, cu 3 apeluri.

În urma intervențiilor au fost salvate 39 persoane, dintre acestea 10 fiind predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital. Cu toate eforturile depuse, o persoană a fost declarată decedată și predată către Serviciul IML, transmite Salvamont România.

Sâmbătă, s-au primit și 33 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.

„Serviciile Salvamont România vă îndeamnă la prudență și responsabilitate în derularea activităților montane și vă invită să le fiți alături în campania de reducere a numărului de accidente montane”, au transmis salvatorii montani.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Salvamont