„După 10 h și 40 min ultimul cetățean irlandez a fost coborât de pe munte. 5 dintre ei au fost coborați la spitalul din Borșa pentu investigații restul neavând nevoie ajutor medical. În acțiunea finalizată acum câteva minute a acționat împreună cu salvatorii montani și elicopterul de la POA Jibou. (...) Acțiune încheiată. Salvatorii montani se retrag la bază”, anunță Salvamont Maramureș.
Un grup de 11 cetățeni irlandezi plecați de miercuri dimineață de la mănăstirea Pietroasa într-o tură pe munte s-a rătăcit din cauza ceții, iar unul dintre aparținători a dat alarmă joi dimineață în jurul orei 5.44 că oamenii solicită ajutor.
Turiștii erau echipați de munte, au avut hrană și apă la ei, dar ceață densă care i-a surprins mierfcuri seară i-a obligat să rămână pe munte peste noapte. În grup au fost și două persoane cu probleme medicale (medicamentație pentru probleme cu inima).
(sursa: Mediafax)