x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Şapte elevi din Alexandria s-au intoxicat după ce s-au jucat cu un stingător

Şapte elevi din Alexandria s-au intoxicat după ce s-au jucat cu un stingător

24 Mai 2018   •   14:00
Şapte elevi din Alexandria s-au intoxicat după ce s-au jucat cu un stingător

Şapte elevi din Alexandria au ajuns joi, la spital, intoxicaţi, după ce s-au jucat cu stingătorul de incendii, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman. 

''Şapte copii (şase băieţi şi o fată - n.r.) de 10 -11 ani au inhalat pulbere de la un stingător, fiind uşor intoxicaţi. La faţa locului au intervenit 2 SAJ-uri, 1 ATPVM (autospecială de transport personal şi victime multiple - n.r.) şi 1 SMURD. Copiii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Alexandria pentru investigaţii medicale. Se pare că nu au fost probleme grave'', precizează ISU Teleorman. 

Conform sursei citate, incidentul a avut loc în jurul orei 12,00, iar copiii erau conştienţi şi cooperanţi când au fost preluaţi de ambulanţe. 

Împrejurările producerii incidentului vor fi stabilite de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Teleorman şi de către conducerea şcolii unde a avut loc evenimentul. AGERPRES 

×
Subiecte în articol: elevi intoxicati alexandria