x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Șapte ore în vânt și lapoviță pentru salvarea unui ucrainean rătăcit în Munții Maramureșului

Șapte ore în vânt și lapoviță pentru salvarea unui ucrainean rătăcit în Munții Maramureșului

de Redacția Jurnalul    |    17 Oct 2024   •   08:29
Șapte ore în vânt și lapoviță pentru salvarea unui ucrainean rătăcit în Munții Maramureșului

Echipa Salvamont Maramureș a intervenit, timp de șapte ore, pe vânt, lapoviță și zăpadă, pentru a salva un turist ucrainean rătăcit în Munții Maramureșului.

Misiunea a început miercuri în zona Vârfului Strunga - Vârful Pop Ivan, unde un cetățean ucrainean în vârstă de 32 de ani a rămas blocat într-o zonă abruptă. Ucraineanul, care susținea că se afla de câteva zile pe munte, a fost găsit după miezul nopții de către echipa de intervenție.

În ciuda vântului puternic, a lapoviței și chiar a unui strat subțire de zăpadă la altitudini mai mari, salvamontiștii au reușit să ajungă la bărbat, să îi ofere primul ajutor și să îl aducă în siguranță la baza muntelui.

„Salvatorii montani s-au retras la bază după o acțiune care a durat puțin peste 7 ore, acțiune desfășurată în condiții de vreme rea", arată Salvamont Maramureș.

Ucraineanul, găsit ud și în ușoară hipotermie, a primit îngrijiri, fiind ulterior predat autorităților.

(sursa: Mediafax)

×