x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Se întâmplă în România: O infirmieră a așteptat 4 zile o Ambulanță ca să îi recolteze probe pentru testul Covid!

Se întâmplă în România: O infirmieră a așteptat 4 zile o Ambulanță ca să îi recolteze probe pentru testul Covid!

09 Oct 2020   •   22:12
Se întâmplă în România: O infirmieră a așteptat 4 zile o Ambulanță ca să îi recolteze probe pentru testul Covid!
Sursa foto: Foto Lucian Alecu

O infirmieră din Craiova susține că a așteptat patru zile să vină o Ambulanță ca să îi recolteze probe pentru testul Covid, după ce s-a simțit rău și a bănuit că are o infecție cu SARS-COV-2.

Liliana este infirmieră la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova. De marţi se simte rău, iar simptomele pe care le are o fac să bănuiască o infecţie cu SARS-COV-2. A sunat la 112 şi a solicitat o ambulanţă să-i recolteze probe pentru COVID-19. După patru zile, salvarea încă nu ajunsese la ea.

„Au spus să am răbdare că o să vină, că au foarte multe solicitări şi n-au cum să ajungă. (…) Sunt de patru zile în casă. Mă simt rău de marţi. Am avut febră şi dureri în gât şi stare din asta apatică. Adică fără poftă de mâncare, stări de greaţă”, povesteşte ea.

Ca Liliana sunt zeci de persoane care aşteaptă echipajul medical care să le transporte la spital pentru că au COVID-19 sau să le recolteze probe pentru test.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Dolj, Traian Măgală, spune că zece echipaje lucrează zilnic la staţia de salvare din Craiova, dar doar două se ocupă de cazurile de COVID-19.

„Media pe zi a solicitărilor pentru recoltare pentru COVID-19 este undeva de 40-50 de pacienţi, răspândiţi pe toată aria judeţului Dolj. (...) Noi avem dedicate, pe timpul zilei, două echipaje care de tip B2, care nu sunt numai pentru recoltare, sunt şi pentru transportul pacienţilor confirmaţi”, spune Traian Măgală.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Covid-19