x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Sebastian Cucu (prefect Covasna): Este un lucru foarte grav că au fost încurajate elementele extremiste

Sebastian Cucu (prefect Covasna): Este un lucru foarte grav că au fost încurajate elementele extremiste

01 Dec 2015   •   16:42
Sebastian Cucu (prefect Covasna): Este un lucru foarte grav că au fost încurajate elementele extremiste

Prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu, a declarat marţi, în legătură cu atentatul cu bombă dejucat la Târgu Secuiesc, că 'este un lucru foarte grav' faptul că, de-a lungul ultimilor ani, unii lideri politici maghiari au încurajat 'elementele extremiste'.

'Faptul că s-a încercat acest atentat este un lucru foarte grav, iar faptul că a fost dejucat este un lucru excepţional. Asta înseamnă că autorităţile statului şi-au făcut treaba. Dar trebuie să mergem la cauză, să vedem de ce s-a ajuns aici. Consider că atitudinea unor lideri politici maghiari a încurajat elementele naţionalist-extremiste, prin modul în care s-au raportat de-a lungul timpului la însemnele naţionale, la Ziua Naţională a României. Atitudinea lor, mai mult sau mai puţin explicită, a încurajat în loc să descurajeze astfel de atitudini, gesturi şi acţiuni (...) Aceste lucruri se pot remedia numai prin schimbarea atitudinii liderilor, care sunt un exemplu pentru ceilalţi membri ai comunităţii', a declarat, pentru AGERPRES, prefectul Sebastian Cucu.

Procurorii DIICOT au reţinut marţi, pentru 24 de ore, un 'membru marcant al extensiei în România' a structurii naţionalist-extremiste 'Mişcarea de Tineret 64 de Comitate' - HVIM din Ungaria pentru că intenţiona să detoneze în public un dispozitiv exploziv improvizat, pe raza localităţii Târgu Secuiesc, pe parcursul desfăşurării manifestaţiei prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie, informează un comunicat transmis de DIICOT.

×