x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Sfârşit tragic! Un bărbat a murit după ce a fost lovit de locomotiva unui tren de călători în apropierea localităţii Tisa

Sfârşit tragic! Un bărbat a murit după ce a fost lovit de locomotiva unui tren de călători în apropierea localităţii Tisa

01 Noi 2018   •   18:24
Sfârşit tragic! Un bărbat a murit după ce a fost lovit de locomotiva unui tren de călători în apropierea localităţii Tisa

Un bărbat în vârstă de circa 60 de ani, neidentificat încă, a murit joi seară după ce a fost lovit de locomotiva unui tren de călători, în apropierea localităţii Tisa, traficul feroviar în zonă fiind blocat, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş, Florina Meteş. 

"S-a constituit o echipă complexă de cercetare care desfăşoară verificări în vederea identificării bărbatului şi stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a decedat", a spus reprezentanta IPJ Maramureş, adăugând că poliţiştii discută cu martorii şi conductorul locomotivei trenului referitor la cele petrecute. 

Conform primelor informaţii, persoana decedată ar fi fost în stare de ebrietate şi n-ar fi auzit semnalizarea acustică a locomotivei. 

Traficul feroviar pe conexiunea Sighetu Marmaţiei - Salva este blocat şi ar putea fi reluat în cursul serii de joi. 

Corpul victimei a fost transportat la morga Spitalul orăşenesc Sighetu Marmaţiei pentru efectuarea necropsiei. AGERPRES

×