x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Şocant! Un bătrân de 83 ani a fost reţinut, după ce a înjunghiat mortal un tânăr de 20 ani, pe motiv că s-au ciocnit cu bicicletele

Şocant! Un bătrân de 83 ani a fost reţinut, după ce a înjunghiat mortal un tânăr de 20 ani, pe motiv că s-au ciocnit cu bicicletele

08 Noi 2017   •   16:46
Şocant! Un bătrân de 83 ani a fost reţinut, după ce a înjunghiat mortal un tânăr de 20 ani, pe motiv că s-au ciocnit cu bicicletele

Un bărbat de 83 de ani, din Tecuci, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a înjunghiat mortal un tânăr de 20 de ani din aceeaşi localitate, a declarat miercuri, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, Liliana Istrate. 

Potrivit sursei citate, inculpatul Mănăilă Cucoaneş, de 83 ani, s-a întâlnit cu victima, Traian Samuil, de 20 ani, în Piaţa Centrală din Tecuci, între cei doi producându-se un conflict determinat de faptul că s-au ciocnit cu bicicletele. 

"Atât victima, cât şi inculpatul se aflau cu bicicletele în Piaţa Centrală din Tecuci. După ce inculpatul şi-a făcut cumpărăturile la un magazin, a vrut să plece cu bicicleta, dar s-a ciocnit de bicicleta victimei. Cei doi s-au înjurat, iar, din spusele inculpatului, victima l-a lovit şi scuipat. Victima era împreună cu un nepot, care este martor în dosar. Cei doi au plecat, dar au fost ajunşi din urmă de inculpat. Victima l-ar fi îmbrâncit pe inculpat, moment în care acesta din urmă a scos un briceag şi l-a înjunghiat pe tânăr de două ori în zona toracică stângă', a precizat Liliana Istrate. 

Tânărul a reuşit să mai facă doar zece paşi, după care s-a prăbuşit la pământ. Persoana care îl însoţea a reuşit să îl transporte la spital cu un taxi. 

"Victima a fost dusă de urgenţă la Spitalul Municipal din Tecuci, iar aici, din cauză rănilor foarte grave, avea plămânul perforat, a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Galaţi, unde a şi decedat ulterior. În timpul audierii, inculpatul a susţinut că îi este foarte rău, motiv pentru care a fost transportat la spital. În urma investigaţiilor s-a constatat că nu necesită internarea şi a fost reţinut. A fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, aceasta fiind admisă de judecători', a mai precizat Liliana Istrate. 

Ancheta în acest caz va fi continuată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. Bărbatul este acuzat de comiterea infracţiunii de omor. AGERPRES

×