x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Șofer agresiv, amendat cu 2.640 lei și lăsat fără permis

Șofer agresiv, amendat cu 2.640 lei și lăsat fără permis

de Redacția Jurnalul    |    03 Mar 2024   •   18:40
Șofer agresiv, amendat cu 2.640 lei și lăsat fără permis

Un bărbat de 34 de ani a fost amendat și a rămas fără permis de conducere pentru 30 de zile, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Acesta a adoptat un comportament agresiv la plecarea de pe loc după ce fusese oprit de polițiști, anunță Brigada Rutieră a Capitalei.

Bărbatul în vârstă de 34 de ani conducea un autovehicul pe Șoseaua Gării Cățelu, iar în urma controlului efectuat de către polițiștii rutieri în colaborare cu inspectorii din cadrul RAR s-a constatat faptul că autovehiculul avea tubulatura de evacuare modificată care producea zgomot, anvelope de alte dimensiuni, precum și airbagurile nefuncționale.

„La momentul plecării de pe loc, acesta a adoptat un comportament agresiv, prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare, producând zgomot, motiv pentru care a fost oprit din nou în trafic”, transmite Poliția Capitalei.

Șoferul a fost sancționat contravențional cu amenzi în valoare de 2.640 lei. În acest context, a fost dispusă suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile și reținerea certificatului de înmatriculare până la remedierea deficiențelor tehnice constatate.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii Brigăzii Rutiere în colaborare cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român au desfășurat activități de control în trafic.

În urma activităților de control desfășurate au fost aplicate 53 sancțiuni contravenționale, în valoare de 24.520 de lei, din care 8 pentru modificări ale sistemului de evacuare a noxelor, 38 pentru alte deficiențe tehnice, 3 pentru lipsa certificatului de înmatriculare, 1 pentru lipsa inspecției tehnică periodică și 3 alte sancțiuni prevăzute de legislația rutieră.

De asemenea, polițiștii rutieri au reținut 3 permise de conducere pentru adoptarea unui comportament agresiv și nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, precum și 18 certificate de înmatriculare, majoritatea pentru deficiențele tehnice constatate în urma controalelor efectuate de inspectorii din cadrul Registrului Auto Român.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: șofer agresiv amenda permis