
Poliția municipiului Alexandria a fost sesizată, în noaptea de duminică spre luni, de un bărbat din localitate care a spus că o persoană care conduce haotic un buldoexcavator i-a distrus culturile de mazăre.
O patrulă de siguranță publică a mers la fața locului. Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire, însă șoferul utilajului nu s-a conformat, continuându-și deplasarea pe centura ocolitoare a orașului și în zona extravilană.
Astfel, polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, încercând să îl determine să oprească. Cu toate acestes, șoferul buldoexcavatorului a încercat, în repetate rânduri, să lovească autospecialele și pe polițiști, astfel că oamenii legii au folosit armamentul din dotare, către anvelopele vehiculului. Șofeerul nu a oprit nici de această dată.
În extravilanul localității, terenul accidentat nu a permis urmărirea de către polițiști, ulterior vehiculul fiind abandonat.
Polițiștii din Alexandria fac, luni, activități în vederea stabilirii identității și depistării acestuia. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.
(sursa: Mediafax)
