Din primele informații, conducătorul unui autoturism care se deplasa pe DN 29D, km 10+580, la ieșire din localitatea Stăuceni către municipiul Botoșani, a pierdut controlul direcției, a rupt un stâlp de electricitate și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma impactului, șoferul a rămas încarcerat.
Potrivit monitorulbt.ro, șoferul, în vârstă de 62 de ani, tocmai scăpase de arest preventiv pentru că a lovit o femeie și a amenințat un localnic cu un cuțit
Bărbatul a fost eliberat din Penitenciarul Botoşani la ora 17, miercuri seară, pentru că instanţa i-a înlocuit măsura de arest preventiv cu cea de arest la domiciliu. Bărbatul a urcat la volanul unui Volkswagen Polo, cu numere de Germania, şi a plecat spre Răuseni, iar în satul Victoria, comuna Stăuceni, a scăpat maşina de sub control.
Bărbatul fusese condamnat la arest preventiv după ce, în luna iunie, a lovit o femeie și a amenințat un localnic cu un cuțit. Potrivit polițiștilor, bărbatul a mers la un magazin de articole sportive de pe strada Ion Pillat în plină zi. Acolo a lovit-o pe o femeie de 47 de ani, administrator al respectivei societăți, provocându-i acesteia leziuni fizice. În acelasi context, atacatorul, înarmat cu un cuțit, ar fi amenințat cu acte de violență un bărbat în vârstă de 43 de ani, martor ocular la incident, care a intervenit pentru a proteja victima. Individul a fost imobilizat și dezarmat de cuțit de către doi agenți de securitate, care se aflau în apropiere.
Instanţa i-a modificat, în urmă cu două zile, măsura, cu una mai blândă, iar miercuri seară pleca acasă, tocmai eliberat din Penitenciar, scriu jurnaliștii de la Monitorul de Botoșani.