x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Șoferul care a provocat un accident în care au fost implicate două mașini și un autocar cu turiști, cercetat penal

Șoferul care a provocat un accident în care au fost implicate două mașini și un autocar cu turiști, cercetat penal

11 Iul 2017   •   13:33
Șoferul care a provocat un accident în care au fost implicate două mașini și un autocar cu turiști, cercetat penal

Şoferul care a provocat accidentul rutier de luni dimineaţă, de pe DN 1, în care au fost implicate două autoturisme şi un autocar cu turişti din Taiwan este cercetat penal.

În urma primelor cercetări, poliţiştii au stabilit că bărbatul în vârstă de 50 de ani conducea dinspre Braşov către Predeal în momentul în care, la km 146+850 m, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, din cauza vitezei neadaptate într-o curbă periculoasă, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autocarul înmatriculat în Croaţia.

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat înapoi pe sensul lui de mers, unde a acroşat un alt autovehicul, condus regulamentar.

„Conducătorul auto care a provocat evenimentul rutier a suferit răni ușoare, fiind transportat la Spitalul Județean Brașov, în vederea acordării îngrijirilor medicale. În cauză sunt desfășurate cercetări, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs accidentul și dispunerea măsurilor legale”, se menţionează într-un comunicat remis astăzi de Poliţia Judeţeană Braşov.

Sursa: mytex.ro

×