x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Șoferul de 16 ani care a accidentat șase pietoni a fost externat și dus la audieri

Șoferul de 16 ani care a accidentat șase pietoni a fost externat și dus la audieri

06 Ian 2018   •   17:07
Șoferul de 16 ani care a accidentat șase pietoni a fost externat și dus la audieri

Şoferul de 16 ani care vineri seara a lovit cu o camionetă şase pietoni pe DN 17, în localităţile Tureac şi Mureşenii Bârgăului din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost externat din spital şi dus la audieri, potrivit datelor comunicate, sâmbătă, AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Crina Sîrb. 

Pe numele acestuia urmează să fie emis mandat de reţinere pentru 24 de ore, după care va fi prezentat instanţei, cel mai probabil în cursul zilei de duminică, cu propunere de arestare preventivă. 

La poliţie a ajuns şi tatăl adolescentului de 16 ani, pentru a da explicaţii în ce priveşte modul în care băiatul a intrat în posesia cheilor autoutilitarei cu care a accidentat mai mulţi pietoni şi care avea autorizaţia de circulaţie expirată. 

Şoferul minor, care era în comă alcoolică şi luase camioneta din curtea casei, a produs trei accidente în lanţ pe DN 17, lovind mai multe grupuri de persoane. 

Victimele sunt cinci fete cu vârste între 10 şi 16 ani, dintre care cea mai mare a decedat în cursul nopţii la spitalul din Bistriţa, şi o femeie de 36 ani. 

În stare gravă sunt două fete, de 14 şi, respectiv, 11 ani, care se află în comă şi sunt internate la secţia Chirurgie - ATI a Spitalului de Urgenţă Judeţean din Bistriţa. 

Cercetările în acest caz se desfăşoară sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni: ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul fără permis, părăsirea locului accidentului, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat.

AGERPRES 

×