x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Soți loviți de tren pe raza municipiului Lugoj

Soți loviți de tren pe raza municipiului Lugoj

19 Aug 2017   •   17:40
Soți loviți de tren pe raza municipiului Lugoj

Doi soţi octogenari, care au încercat, sâmbătă, să traverseze calea ferată de pe raza municipiului Lugoj prin loc nepermis, au fost loviţi de un marfar, bărbatul pierzându-şi viaţa pe loc, iar bătrâna fiind transportată la spital în stare gravă. 

''ISU Banat a fost solicitat să intervină la acest accident, comanda misiunii fiind preluată de echipajul medical de la SAJ'', a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al ISU Banat, Elena Megherea. 

În timp ce încercau să traverseze şinele, femeia şi-a pierdut echilibrul şi a căzut în genunchi pe calea ferată, iar soţul acesteia, văzând că se apropie trenul, a încercat să o ridice, fiind surprinşi de marfarul al cărui mecanic nu a mai putut evita tragedia. 

Bărbatul a murit pe loc, iar femeia a fost aruncată câţiva metri pe linia ferată şi preluată, ulterior, de ambulanţă în stare critică, fiind dusă la spital. 

Circulaţia feroviară pe relaţia Lugoj-Caransebeş a fost blocată până s-au realizat cercetările de către poliţia feroviară.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: tren soti loviti lugoj accident