Primăria Ploiești a transmis, sâmbătă, că operatorul Veolia Energie Prahova va executa lucrări la rețeaua primară de termoficare care vizează devierea și punerea în funcțiune a unor conducte de termoficare în zona podului de la Gara de Sud.
Lucrările vor avea loc luni, 14 februarie, în intervalul orar 08:00 – 22:00.
„În perioada de timp menționată, furnizarea cu apă caldă și încălzire va fi întreruptă pentru blocurile arondate următoarelor puncte termice: 3, 5 Sud, 14 Democrației, Uzuc și la modulele termice: Spitalul de Pediatrie Ploiești, Colegiul „Spiru Haret”, Colegiul de Artă „Carmen Silva”, Grădinița „Crai Nou”, Școala Gimnazială „Radu Stanian”, Inspectoratul Județean de Poliție – Secția 4, precum și în perimetrul străzilor: Mihai Eminescu, Făt Frumos, Veronica Micle, Pajurei, Milcov, Bobâlna, Frăției, Jianu, Democrației și Piața 1 Decembrie 1918”, anunță Primăria Ploiești.
(sursa: Mediafax)