x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Suceava: 23 de vaci au căzut într-un iaz. Pompierii au intervenit să le salveze

Suceava: 23 de vaci au căzut într-un iaz. Pompierii au intervenit să le salveze

de Redacția Jurnalul    |    11 Ian 2026   •   13:07
Suceava: 23 de vaci au căzut într-un iaz. Pompierii au intervenit să le salveze
Sursa foto: ISU Suceava/Intervenție a pompierilor pentru salvarea vacilor

Pompierii suceveni alături de voluntari din cadrul SVSU intervin pentru salvarea a 23 de vaci care au căzut într-un iaz. Autoritățile au anunțat că până la acest moment au fost extrase 21 de vaci. La fața locului este și un medic veterinar pentru a evalua animalele.

Potrivit informării emise de Inspectoratul pentru Situații de Urgențe Suceava, la fața locului intervin pompierii militari din Fălticeni și Suceava, alături de 3 autospeciale dotate cu accesorii specifice și o ambulanță SMURD B2. Serviciile de intervenției sunt sprijinite de voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.

Incidentul s-a petrecut la un iaz aflat pe raza localității Pocoleni, comuna Rădășeni.

„Intervenția este în dinamică”, mai spune ISU Suceava.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vaci iaz pompieri