x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Surpare de teren în Sinaia, cu oameni evacuați. Inundaţii şi copaci doborâţi în 10 judeţe

Surpare de teren în Sinaia, cu oameni evacuați. Inundaţii şi copaci doborâţi în 10 judeţe

12 Dec 2021   •   13:30
Surpare de teren în Sinaia, cu oameni evacuați. Inundaţii şi copaci doborâţi în 10 judeţe

Vremea rea a creat probleme, în ultimele 24 de ore, în 21 de localităţi din 10 judeţe. Cel mai grav afectat este județul Prahova, unde s-a produs o surpare de teren în Sinaia din cauza eroziunii malului pârâului Vânturiș, fiind în pericol 3 case.

În urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase înregistrate duminică, între orele 3.00 - 10.00, vremea rea a produs efecte în 21 localități din județele Argeș, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Dâmbovița, Gorj, Mehedinți, Maramureș, Prahova și Vâlcea.

Pompierii au evacuat apa din 7 case, 3 beciuri, 7 curți, 1 anexă gospodărească, și au degajat 6 copaci căzuți pe carosabil, fiind afectate 2 imobile și 1 autoturism.

Cel mai grav afectat a fost județul Prahova, în Sinaia, unde s-a produs o surpare de teren ca urmare a eroziunii malului pârâului Vânturiș, fiind în pericol 3 case. Preventiv 3 persoane s-au autoevacuat la rude.

Traficul rutier a fost temporar blocat pe DN 10 din Buzău, din cauza pietrelor căzute de pe versanți.

„Având în vedere că fenomenele de vreme rea sunt încă în vigoare, situația este permanent monitorizată de Centrul Operațional Național pentru dispunerea măsurilor care se impun pentru alocarea, la nevoie, a forțelor și mijloacelor necesare limitării și înlăturării potențialelor efecte. Pentru prevenirea evenimentelor deosebite generate de vremea rea, recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei. De asemenea, în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora. În situația manifestării vântului puternic, recomandăm populației să rămână în spații închise care le asigură protecția și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți”, transmite IGSU.

(sursa: Mediafax)

×