Procurorii DIICOT Timișoara au dispus, marți, reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a 3 inculpați cercetați pentru pornografie infantilă în formă agravată.
Conform DIICOT, în perioada 2021 – 2022, doi inculpați au filmat violuri și agresiuni sexuale asupra sau cu victime minore, cu vârste cuprinse între un an și 6 luni și 15 ani, unele aflate în îngrijirea unuia dintre inculpați.
În sarcina celor doi inculpați a fost reținută varianta agravată a infracțiunii de pornografie infantilă, respectiv fapta a pus în pericol viața minorului.
Cu privire la cel de-al treilea inculpat s-a reținut că acesta a procurat și deținut, prin intermediul unei aplicații de comunicare, materiale pornografice cu minori.
DIICOT precizează că doi dintre inculpați au fost condamnați anterior pentru pornografie infantilă.
Cei trei inculpați se află în stare de arest preventiv și în altă cauză, în care sunt cercetați pentru infracţiuni referitoare la viața sexuală.
Ulterior, Tribunalul Timișoara a decis arestarea preventivă a celor 3 suspecți pentru o perioadă de 30 de zile.
(sursa: Mediafax)