x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tânăr prins cu un box si o macetă asupra sa, în timp ce își amenința foștii colegi de la liceu

Tânăr prins cu un box si o macetă asupra sa, în timp ce își amenința foștii colegi de la liceu

de Redacția Jurnalul    |    13 Oct 2023   •   12:15
Tânăr prins cu un box si o macetă asupra sa, în timp ce își amenința foștii colegi de la liceu

Un tânăr din Satu Mare a fost prins în timp ce amenința elevii dintr-un liceu. Jandarmii au găsit asupra sa un baston telescopic din metal, un box si o macetă.

„În timp ce se afla în misiune în zona instituțiilor de învățământ, conform Planului Teritorial Cadru de Acțiune pentru siguranța școlară întocmit la nivelul județului Satu Mare, o patrulă de jandarmi a fost sesizată de către administratorul unui liceu situat pe strada Mioriței din municipiu despre faptul că în curtea școlii a pătruns fără drept un fost elev, care amenință elevii”, transmite IJJ Satu Mare.

Tânărul a încercat să fugă, dar a fost interceptat de patrula de jandarmi.

„După legitimare, jandarmii i-au comunicat tânărului că-i vor face un control corporal, moment în care tânărul a rupt-o la fugă încă odată. Din nou jandarmii l-au interceptat, l-au imobilizat, iar cu ocazia controlului corporal efectuat au descoperit motivul tentativei de alergare. Tânărul avea asupra sa un baston telescopic din metal, un box si o macetă. Acesta a fost condus la sediul IJJ Satu Mare, unde i s-au întocmit actele de sesizare, urmând ca cercetările să fie continuate de către instituțiile abilitate. Totodată, încurajăm atât elevii, cât și dascălii să apeleze Numărul Unic Național 119 destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență exercitată asupra copilului”, arată Jandarmeria Satu Mare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: box maceta tanar retinut