x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident mortal în Teleorman. Un tânăr de 19 ani și-a pierdut viața, iar alți doi au ajuns la spital în stare gravă

Accident mortal în Teleorman. Un tânăr de 19 ani și-a pierdut viața, iar alți doi au ajuns la spital în stare gravă

de Redacția Jurnalul    |    24 Iun 2024   •   08:52
Accident mortal în Teleorman. Un tânăr de 19 ani și-a pierdut viața, iar alți doi au ajuns la spital în stare gravă

Un tânăr de 19 ani a murit, iar alți doi, de 16 și 17 ani, au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a părăsit spațiul carosabil și s-a răsturnat. Accidentul s-a produs luni dimineață, pe pe raza localității Olteni, județul teleorman.

„Cu puțin timp în urmă, în jurul orei 05.30, am fost solicitați să intervenim la un eveniment rutier produs pe raza localității Olteni, pe DJ 504, unde un autoturism a părăsit spațiul carosabil și s-a răsturnat”, anunță ISU Teleorman.

Pentru gestionarea acestei situații de urgență, la fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD și două echipaje medicale ale SAJ Teleorman. În sprijinul echipajelor medicale a venit și elicopterul SMURD București, cu medic.

„Au fost găsiți trei tineri, cu vâste cuprinse între 16 și 19 ani, astfel un minor de aprox.16 ani, conștient și cooperant, însă cu diferite traumatisme, care a primit primul ajutor și a fost transportat la UPU Alexandria, un minor de circa 17 ani, inconștient, cu multiple traumatisme, care a fost intubat de către personalul medical de pe elicopterul SMURD și a fost transportat la un spital din municipiul București, un tânăr de aproximativ 19 ani, aflat în stop cardiorespirator, care, din păcate, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat. Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor P.S.I., iar cazul a fost preluat de autoritățile competente pentru cercetări”, se menționează în fiinalul comunicatului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident mortal teleorman