Poliția Orașului Săliștea de Sus a fost solicitată luni să intervină la un scandal în familie. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că un tânăr, de 23 de ani, aflat la domiciliu, a provocat scandal și a amenințat cu acte de violență, precum și cu distrugerea unor bunuri.
El s-a baricadat în imobil, refuzând cooperarea cu polițiștii. Apoi, el a ieșit din casă și i-a amenințat pe polițiști. Unul dintre agenți a tras cu pistolul focuri de avertisment și spre agresor.
„La un moment dat, acesta ar fi ieșit din imobil, având asupra sa un obiect înțepător, îndreptându-se înspre polițiști, moment în care, unul dintre agenții de poliție a efectuat somație, prin executarea a două focuri de avertisment, folosind armamentul din dotare. Întrucât acesta nu a răspuns solicitărilor polițiștilor și, totodată, ar fi intenționat să arunce obiectul înțepător înspre aceștia, unul dintre agenții de poliție a executat un foc de armă asupra tânărului de 23 de ani, fiind rănit în zona coapsei piciorului drept”, au trensmis reprezentanții IPJ Maramureș.
Tânărului i-au fost acordare îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportat la spital pentru investigații medicale de specialitate.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, iar bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore.
Marți, instanța de judecată a dispus măsura controlului judiciar.
(sursa: Mediafax)