x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Târgul de Crăciun din Sibiu își deschide porțile pe 17 noiembrie

Târgul de Crăciun din Sibiu își deschide porțile pe 17 noiembrie

de Redacția Jurnalul    |    19 Oct 2023   •   16:45
Târgul de Crăciun din Sibiu își deschide porțile pe 17 noiembrie

Piața Mare din Sibiu va găzdui cea de-a 16-a ediție a Târgului de Crăciun, care va avea loc în acest an între 17 noiembrie 2023 și 2 ianuarie 2024.

„De-a lungul anilor, Târgul de Crăciun din Sibiu s-a impus în rândul evenimentelor de profil ca primul târg de Crăciun tradițional din România și, în același timp, ca o destinație de interes turistic internațional. Sibiul a devenit în cei 16 ani una dintre destinațiile preferate ale turiștilor pentru sezonul sărbătorilor de iarnă și prin prisma faptului că Târgul de Crăciun din Sibiu a primit recunoaștere prin prezența în multiple topuri internaționale”, potrivit unui comunicat de presă.

Târgul de Crăciun din Sibiu propune sibienilor și turiștilor în acest an peste 110 expozanți, mai mult de o treime dintre ei fiind la prima prezență în cadrul acestui eveniment. Astfel, toți cei care se vor afla în căutarea unui cadou pentru cei dragi de sărbători vor avea nenumărate variante la dispoziție.

Procesul de selecție a expozanților a început încă din luna mai, s-a încheiat în luna iunie, oferindu-le tuturor suficient timp pentru a se pregăti temeinic pentru cele peste 50 de zile de eveniment, în special celor care propun produse confecționate manual sau care necesită o muncă foarte migăloasă.

Noul plan de amplasament al târgului a fost creat special încât să promoveze plimbarea și descoperirea fiecărui stand al expozanților, accentul fiind pus în primul rând pe calitate, pe autenticitatea produselor și pe o prezentare cu mult gust a mărfii propuse pentru un cadou special de sărbători.

„Vă invităm să luați parte la o sărbătoare autentică unde calitatea și tradiția definesc experiența. Vă așteptăm în Piața Mare din Sibiu pentru a trăi magia sărbătorilor în cel mai pur și intens mod posibil”, spune Andrei Drăgan Răduleț, organizatorul Târgului de Crăciun din Sibiu.

Ediția din acest an se va distinge prin crearea unei atmosfere care capturează esența tradițională a unui Târg de Crăciun, așa cum este cunoscut și apreciat la nivel internațional acest tip de eveniment, fără a adăuga elemente de divertisment neesențiale sau care ar îndepărta evenimentul de acesta.

Târgul de Crăciun din Sibiu este un eveniment organizat de Asociația Events for Tourism și este înscris pe Agenda Culturală a Municipiului Sibiu.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: targ craciun Sibiu