x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tatăl copilului căzut în fântână povestește momentele de groază prin care a trecut

Tatăl copilului căzut în fântână povestește momentele de groază prin care a trecut

11 Mai 2017   •   16:35
Tatăl copilului căzut în fântână povestește momentele de groază prin care a trecut

După aproape două săptămâni de spitalizare, copilul de numai 1 an şi 8 luni, din Balta Sărată, care a căzut în fântână, s-a întors miercuri, acasă.

A fost aşteptat de mai mulţi vecini şi copii, care s-au bucurat că Dănuţ este din nou în mijlocul lor.

Emoționat, tatăl băiețelului a ţinut să mulţumească pompierilor, medicilor şi tuturor celor care s-au implicat în salvarea fiului său. Bărbatul spune că a trăit clipe de coşmar până ce copilul a dat primele semene de revenire.

CITEȘTE ȘI: Copil căzut în puț la Balta Sărată: Salvatorii iau în calcul prelungirea intervenţiei pentru salvarea copilului căzut în fântână după lăsarea întunericului

“Pe patul de spital, atunci când eram lângă el, i-am zis: Dănuţ, te rog eu, deschide ochişorii! La numai câteva secunde, a deschis ochii, iar doctorii au rămas uimiţi. Sunt foarte fericit”, povesteşte tatăl lui Bănuț. Bărbatul a mai spus că băiatul se simte bine iar doctorii nu i-au prescris un anumit tratament după externare.

CITEȘTE ȘI: Copilul salvat din puţ şi adus la Bucureşti este în stare critică

Bucuria este cu atât mai mare cu cât, tot ieri, familia din Balta Sărată s-a mărit cu încă un membru, mama lui Dănuţ dând naştere unei fetiţe în greutate de 3 kilograme, la Spitalul de Urgenţă din Alexandria.

Sursa: explozivnews24.ro

×